Suspans…

E primul an cînd nu simt magia sărbătorilor de iarnă. Chiar deloc. Au mai rămas cîteva zile pînă la Anul Nou și cu fiece scurgere de timp devin tot mai deprimată, isterică, nostalgică, pusteită. Vreau să-mi iau capul în mîini și să fug unde-mi văd ochii, să mă ascund, să mă închid în mine, să-mi dau seama de toate. Nu mai e nimic ca altădată... de atunci. Cineva mi-a spus că poate nu mai suntem copii, iar acest gînd m-a îngrozit. Probabil vine o zi cînd decidem să fim maturi, serioși, reci și nu mai credem în minuni de care avem atît de mare nevoie uneori.

Cînd privesc în urmă, atîtea amintiri, evenimente, lacrimi și zîmbete mă răscolesc. Nu știu ce notă i-aș da acestui an, dar este un an pe care cu siguranță nu-l voi uita și care m-a marcat pînă la oazele supreme ale sufletului. A fost un an în care s-au întîmplat atîtea lucruri ciudate care nu și-au găsit încheierea și pe care pînă acum nu le pot explica. Am atîtea întrebări la care nu am primit răspuns și atîtea lucruri pe care aș vrea să le duc pînă la un bun sfîrșit.

Magie... cît de mult am nevoie de această magie acum cînd atîtea s-au petrecut în decurs de un an. Amintindu-mi de toate ce au fost, aș vrea să întorc acest an ca să îl trăiesc altfel. Este prima oară cînd cer o a doua șansă de a schimba ceva, prima dată cînd regret amarnic că nu am avut curajul să fac un lucru atît de important care mi-ar fi arătat cum e să fiu pe deplin fericită. Regret... regret că planul de a fi cu adevărat fericită nu l-am pus în aplicare, iar acum trăiesc cu remușcări și amintiri care nu se lasă uitate.

De ceva timp nu-mi dau pace întrebările: „ De ce? ”, “ Pentru ce? ”, “ Cînd? ”, “ Ce-ar fi fost dacă… ? ”, și asta mă face să conștientizez cîte am lăsat în urmă doar pentru că nu am avut destul curaj să spun, să fac, să exprim, să încerc, să simt la momentul potrivit. Întregul an am trăit senzația unei întîlniri și cunoștințe cu cineva deosebit de drag și așteptat. Visînd, mi-am văzut visul cu ochii pe jumatate deschiși, atît de aproape de împlinire. Știu că încă nu am trăit finalul predestinat, că vor urma sute de episoade, vor fi răsfoite capitole la rînd și voi juca scene bogate în lacrimi de bucurie, zîmbete și de acum încolo victorii.

Privesc în urmă și-mi dau seama că abia am început să scriu scenariul unei povești frumoase care îmi va împaca toate neliniștile, nopțile nedormite, încercările și nesiguranțele. Dacă cineva m-ar întreba de ce sunt atît de convinsă de toate acestea, i-aș spune: „ - Simt! „ și așa și este. La nivel intuitiv văd toate cum vor fi și am imaginația bogată care mă ajută să fac din vis realitate.



Irishka, Vi' s, Sabinelu

Nu cred că îmi va fi dor de anul 2010, dar cei pe care îi iubesc și îi respect nespus de mult, îi voi lua cu mine în noul an, fie real, fie undeva ascunși în amintiri. Acest an m-a învățat multe, mi-a satisfăcut unele curiozități și mi-a schimbat cu desăvîrșire convingerile cu privire la dragoste și prietenie. Simt că acest an cît de zbuciumat nu ar fi fost, m-a maturizat. Am înțeles și eu în sfîrșit în ce costă sensul vieții și pentru ce merită să lupți pînă la ultima suflare.

Lidusik și Vi' s

Am pierdut prieteni și i-am cîștigat dublu. Am simțit că sunt oameni care au într-adevăr nevoie de mine, care îmi cer nerăbdător sfatul și îl urmează, care îmi sunt alături la nebunii și tristeți, care mi-au descoperit calități de care nici nu bănuiam și care îmi dau siguranța în oameni și liniștea sufletească ce le căutam cîndva. Vă mulțumesc că mă acceptați cum sunt, iar din defectele ce le ascund, faceți calități. Am cunoscut oameni diferiți și mulți în acest an, iar de unii m-am îndepărtat, dar nu din dorință proprie, ci urmărind indiferența manifestată de aceștia. Dar asta m-a învățat că trebuie să fiu mai precaută cui îi ofer ascultarea mea, timpul meu, afecțiunea mea.

Am iubit cum n-am crezut că voi iubi vreodată și continui să iubesc dulce, înalt, pătimaș, devotat. Mă devorează un sentiment sublim care mi-a împărțit viața în două: cea de înainte și cea de după. Nu mai sunt fata de altădată, nu vreau și nici nu pot să mă întorc la mine cea din trecut pentru că o iubesc pe fata din prezent: încrezută, matură, plină de vise și speranțe. Credeam că nimic nu m-ar putea schimba vreodată, că mica mea lume va rămîne nestrămutată orice s-ar întîmpla. Acum retrăind senzații contradictorii de incertitudine și speranță, recunosc că am primit lecții importante în acest an.

 

Nu vreau cadouri. Vreau doar să simt din nou magia sărbătorilor de iarnă. Vreau un An Nou diferit de celelalte, departe de cei dragi... alături de persoana dragă... Îi simt lipsa, îl vreau aproape și acum, de sărbători am atîtea să-i spun și vreau ore în șir să îl ascult. Fără el, magia nu se petrece, fericirea nu e deplină și nici victoria împărtășită.

De sărbători cel mai frumos cadou este COMUNICAREA cînd pot să mă descompun în vocea lui, să mă pierd în ochii lui. Un An Nou petrecut în doi – iată ce m-ar face cu adevărat fericită!

                                                                   

                                                                     TE IUBESC!!!

P.S. Am scris aceste reflecții cu două zile înainte de Anul Nou, însă mă lupt și acum cu această stare de spirit și abia după mai mult de o săptămînă de la marea sărbătoare ( pentru unii cred ), am hotărît să împărtășesc aceste gînduri pe blog-ul meu...