Niciodată nu știi ce surprize îți rezervează o nouă zi și ce oameni urmează să cunoști. Așa s-a întîmplat și într-o bună zi de vineri cînd ne-am înțeles să ne întîlnim cu colegii de la specialitatea “ Culturologie “ căci eram invitați la atelierul unui tinere ceramiste.
“ Este de vîrsta voastră, dar a reușit să facă din meseria sa o adevărata afacere. O să vă dați seama și singuri de acest lucru doar cînd veți vedea ce lucruri frumoase ies din mîinile ei. ”- ne spune ziarista și profesoarea, Antonina Sîrbu.
Era o dimineață răcoroasă care m-a făcut să mă gîndesc involuntar la un ceai cald servit într-o companie plăcută. Peste ceva timp ne-am trezit în fața unui garaj cu ușile deschise. Am intrat cîte unul, uimiți puțin de încăperea modestă ce servește drept atelier de creație. Se pare că adevăratele talente crează departe de ochii lumii. Am găsit-o lucrînd asupra unui nou obiect de artă. S-a arătat jenată de apariția noastră, probabil fiind prea modestă pentru a fi alintată cu atenție în exces din partea jurnaliștilor. A lăsat deoparte lucrul și ne-a invitat prietenos să ne așezăm în jurul unei măsuțe mici la care tocmai lucra, iar singură a rămas la intrarea în garaj și a aprins o țigară. Ne propune ceai ( ce bucurie! ) și cafea servite în niște cănuțe deosebite făcute cu mîinile ei. Spune să-i acordăm întrebări și se arată dispusă să ne răspundă. Deși este de naționalitate rusoaică, vorbește foarte bine limba română cu un ușor accent rusesc. Are o voce caldă, puțin răgușită fapt ce îi conferă noblețe, iar șuvița care îi cade periodic pe ochii mari, ascunde un chip senin de femeie puternică.
Născută în anul 1976, Nadejda Sîrbu a avut o copilărie obișnuită. Studiile și le-a făcut la UPS “ Ion Creangă ”, Facultatea de Arte Plastice. Întrebată de unde vine pasiunea sa pentru olărit, răscolește prin amintiri și ne spune: “ Acum 10 ani în urmă am mers la atelierul unui olar. Acesta mi-a dat o bucată de lut pe care am modelat-o după bunul meu plac. Din acea zi, a început marea mea pasiune pentru olărit pe care ulterior am transformat-o într-o mică afacere, dar și într-o satisfacție spirituală. ”
Dintotdeauna și-a dorit să aibă propriul atelier, dar înainte de aceasta a lucrat timp de 6 ani la un atelier în Fondul Plastic al Republicii Moldova, unde a mai ajutat și alți artiști. În anul 2008 și-a văzut visul realizat, închiriind acest garaj pe care l-a amenajat, transformîndu-l într-un atelier de creație.
“ Nu a fost chiar atît de ușor să realizez acest lucru, dar îmi doream foarte mult să am un spațiu al meu unde să pot crea în liniște și n-am ezitat cînd s-a ivit această ocazie.”
Pasionată de astrologie, o întreb curioasă ce zodie este. “ Sunt Balanță - îmi spune, și știți anume olărirul m-a ajutat să devin mai echilibrată, să îmi controlez emoțiile, iar mînia să nu o îndrept asupra altor oameni, ci în creație! ”.
Are un orizont larg deoarece confecționează începînd de la clopoței, fluierașe pentru copii ( pe care îi vinde cu 15 lei ), cănuțe, tacîmuri și terminînd cu jucării, lucrate din diferite tipuri de lut adus de la Uzina de Ceramică din Ungheni. Cu obiectele confecționate participă foarte des la expoziții și iarmaroace cum s-a întîmplat ieri de Hramul Orașului. De asemenea a colaborat cu “ Andy ’ s pizza “ pentru care a confecționat mașinuțele expuse la una din cafenele realizată în stil retro. Cel mai scump obiect confecționat este un pește pentru un havuz prețul căruia s-a ridicat la 15 mii, iar cele mai ieftine sunt jucăriile pentru copii vîndute la 15 lei.
După ce ne-am băut ceaiul, Nadejda ne-a chemat la masa de lucru și a început să creeze. Încet, ca prin minune din mîinile ei se înălța ba o cănuță, ba un ulcior, lutul luînd orice formă și fiind ușor de modelat. Mărturisește că niciodată nu știe ce va ieși din bucata de lut pe care o modelează. Mîinile parcă singure îi dictează ce să facă, o cănuță sau o oală de lut în care sunt atît de gustoase sarmalele pregătite. Într-un final vedem cu toții că a ieșit un ulcior de toată frumusețea care urmează să fie ornamentat și ținut cîteva zile în cuptor la o anumită temperatură. Probabil pentru a deprinde și noi arta olăritului, ne dă fiecăruia cîte o bucată de lut și ne propune să modelăm un mic suvenir. Îmi amintesc de copilărie cînd toate mîinile îmi erau murdare de plastelină și mă cucerește micul proces de creație. Totuși, observ că lutul se modelează mult mai ușor și nu este toxic ca plastelina. Am făcut o mică inimă din lut, aceasta fiind fără îndoială nota întîlnirii noastre cu tînăra ceramistă - o întîlnire de suflet în care am cunoscut un om îndrăgostit de frumos.
