Tu îmi spuneai că totul trece
Că veșnicia e un vis.
Te refereai și la iubire
Sau intuiai un paradis?.
Tu îmi spuneai că voi distruge
Din mine îngerul sublim
Ca apa ce spre mare fuge
Voi fi la capăt de declin.
Tu îmi spuneai că duritatea
Va prinde flori în viața mea,
Considerînd-o calitate
Voi strînge laurii din ea.
Tu îmi spuneai: „ Ești destinată
Să guști din dulce și amar,
Ca într-o zi să fii purtată
Pe-al împlinirii rece val
Tu îmi spuneai că visătorii
Trăiesc pe muchii de cuțit,
Iar eu zâmbeam citind istorii
Despre un vis ce s-a-mplinit.
Tu îmi spuneai că vreau prea multe
Și că visez prea îndrăzneț
Că știu mistere neștiute
De care alții se ciocnesc.
Tu îmi spuneai: „ Oprește, clipa! „
Să poți să guști și tu din ea,
Dar refuzam să cred prezentul,
Căci viitorul mă chema.
Tu îmi spuneai, spuneai prea multe
Și-acum când stau să-mi amintesc,
De toate vorbele mărunte
De care vise se izbesc.
Deschid în mine lumi ascunse
În care n-ai crezut nicicând
Și printre-atîtea vorbe mute
Speranța-și face loc în gând.
18 februarie 2010, joi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu