vineri, 10 iunie 2011

Revenire...

Demult nu am mai scris pe acest blog... Nu că aș fi uitat definitiv de existența lui, ci pur și simplu... nici eu nu mai știu de ce... Eram în plină iarnă când mi-am împărtășit ultima trăire nu tocmai pozitivă și uite că e început de vară... O zăpușeală nebună de la care îmi vine să mă urc pe pereți.
Stau și mă gândesc de ce am lăsat acest blog de izbeliște. Mereu am visat să îmi fac un blog, să fiu un blogger activ și să duc maselor largi gândurile mele. Acum, probabil nu scriu pentru că am oameni reali cărora le pot împărtăși tot ce am pe suflet, tot ce vreau, tot la ce sper. Sincer, mă simt împlinită în acest sens pentru că sunt ascultată și înțeleasă așa cum am visat cândva. Dar, totuși, mai este ceva ce lași doar pentru tine... Așa am fost întotdeauna, o carte pe jumătate deschisă care merită citită, dar care mereu are ceva să ascundă...
Voi reveni, promit că voi reveni aici. S-au întâmplat multe lucruri, am luat decizii, am riscat, m-am pus pe mine însămi la încercare, am plâns și m-am bucurat... Acum se începe o altă viață, sunt aproape absolventă și am atâtea speranțe. Dar din speranțe trebuie să fac acțiuni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu