Гости из будущего - Голубой Ангел

De ce fetele adoră băieții răi?

Bărbații sunt, de obicei, derutați atunci cînd încearcă să întrezărească ce își dorește cu adevarat o femeie de la o relație de cuplu. Ceea ce îi bulversează întru totul este însă contradicția dintre ce spune o fată că își dorește de la un bărbat și trăsăturile care o atrag, de fapt, către un partener masculin.
Asemeni fluturilor de noapte, roind în jurul unei flăcări, femeile sunt captivate de baieții răi .

De ce " băiatul rău " are cîștig de cauză ?

Filmele, telenovelele, romanele, manifestaările sociale, în general, conturează din plin genul universal de bărbat care excită femeile: " tipul care merge împotriva curentului ". Indiferent de rasă, cultură sau moment istoric, acest bărbat este considerat a fi posesorul unei aure romantice irezistibile. El poate fi Clyde din filmul " Bonnie și Clyde " , Rambo, sau chiar Jared Letto. Astfel de bărbați se delectează în a-și asuma riscuri și a trăi pe muchie de cuțit. Pentru ei, viața are farmec numai atunci cînd împing la maximum pedala acceleratorului și își găsesc o cale care ocolește sau sfidează convențiile sociale. Ei se îndreaptă către ceea ce își doresc cu o concentrare și o hotărîre extrem de excitante pentru femei.

Astfel de bărbați nu se jenează să șocheze sensibilitatea celorlalți, să pășească strîmb, sau să devină obiectul disprețului social ori personal. Așa încît, atunci cînd o femeie spune despre un bărbat că este " ( foarte ) drăguț " , ea își exprimă, de fapt, convingerea că acelui tip îi lipsește carisma sexuală, farmecul, sau orice altă calitate pe care o anumită femeie o consideră excitantă sau sexy.

Ori de cîte ori cineva cataloghează un bărbat ca fiind " drăguț " sau " băiat bun ", în mintea femeilor această calitate se confundă cu " moliu " sau " cîrlig de rufe " ,adică un individ căruia îi lipsește capacitatea de a crea măcar o fărîmă de tensiune sexuală în sufletul sexului frumos. Celor mai multe femei le place să vadă că un bărbat are coloană vertebrală, credințe pe care și le urmează, toleranță față de eventualele lor capricii sau nonsensuri, și bunăvoința de a asculta ce spune o parteneră atunci cînd este la necaz. Desigur, un astfel de bărbat trebuie să aibă și o alură fizică atragătoare!

Energia masculină

Ceea ce admiră femeile la bărbații " jucători " sau aflați la limita legii este revărsarea lor de energie masculină. Să luăm exemplul unui bărbat tînăr, atractiv, care poate fi văzut la serviciu numai la cravată și în costume elegante. Desigur, colegele femei vor aprecia că este arătos, simpatic și interesant. Să spunem că îi adăugăm acestui ipotetic bărbat un cercel în ureche și îl aruncăm într-o pereche de " izmene " hip hop ( știți voi, acei pantaloni largi, lăsați pe vine, care îi oripilează pe " băieții buni " ). În acest caz, există toate șansele că aceleași femei să treacă de la eticheta de " atractiv " la cea de " irezistibil " , întrucît aspectul său de " băiat rău " îi va pune în valoare energia sa tipic masculină. Bărbații înzestrați genetic cu pofta de a se deda plăcerii sexuale trebuie sa fie conștienți că și femeile pot fi însuflețite de dorințe erotice și aspirația de a se bucura de sex. Este mai mult decît clar încotro se va îndrepta preferința unei femei, atunci cînd ar fi pusă să aleagă între un bărbat rece, nepăsător față de satisfacerea sexuală a unei partenere și un " băiat rau " care îi face inima să palpite și îi înfierbîntă imaginația cu multiple posibilități erotice. În mod echivalent, un bărbat poate prefera să fie împreună cu o femeie " vînatoare de bani și bărbați " care îl face să se simtă în pat ca un zeu, decît alături de o consoartă care își compensează cele 100 de kilograme prin bunătate și solicitudine.

Fetița rea , băiatul bun

Toate femeile poartă în sinea lor o " fetiță rea " care, încurajată și motivată, adoră să se lase în voia unei libertăți nemărginite. Poate că, tocmai de aceea, o femeie are nevoie de un bărbat care să îi compenseze această latură întunecată.

Pentru o fată poate fi frustrant faptul că toți " băieții buni " au tendința să vadă lumea în alb și negru, bine și rău, moral și imoral. În realitate, există, însă, o foarte mare varietate de bărbați care se situează în zona " gri " , între extremele " băiat bun " - " băiat rău ".
Oricum, un bărbat care tinde să fie stăpînit de femeile din trecutul lui, de familie sau colegi, și nu reușește să își afirme individualitatea are șanse să piardă respectul majorității femeilor. Dacă eșuează în a-și evidenția sinele și a se asigura că nimeni nu are voie să pășească dincolo de anumite granițe ale personalității sale ( desigur, fără a încălca politețea sau a deveni violent ) , în mod sigur, el va purta fatala emblemă de " băiat bun /drăguț ".

Bărbatul care îi inspiră unei femei catalogarea de " băiat bun " nu își dovedește, din punctul ei de vedere, nici forța masculină, și nici putere, încredere în sine, carismă, energie, sexualitate, hotărîre sau caracter.

Un " băiat bun " mai poate fi :

- Un " fătălău " în ochii unei femei, o mămăligă, la fel de sensibil și delicat ca și o femeie.
- Un bărbat care, pus în fața luării unei decizii, se complace în ezitări, neștiind ce să facă și cum să procedeze.
- Un tip cu o scazută stimă de sine și care nu își cîștiga respectul femeilor pe care le întîlnește printr-un efort de a le satisface. Cineva care nu are tact și intuiție în relația cu sexul opus.
- Un bărbat îndatoritor întotdeauna cu oamenii care nu îl bagă în seama.
- Un tip pe care șeful / șefa îl cheamă fără nici un fel de probleme la muncă în weekend, deși știe că avea planuri împreună cu familia.

Cît de rău poate fi un băiat bun?

Se poate întîmpla că unele femei să se atașeze de un " bărbat draguț " sau un " băiat bun " ( așa cum a fost descris mai sus ), dar acest lucru are loc, de obicei, datorită unui slab respect de sine sau a convingerii lor că nu merită ceva mai bun. În ultimă instanță, ceva nu este în ordine la o femeie care gîndește despre ea însăși în felul acesta.

Femeile sigure pe ele nu bagă în seamă bărbații cu sîngele fierbinte, cu impulsuri dictatoriale, nesiguri pe masculinitatea lor și care vor să dovedească întotdeauna că reprezintă " Bărbatul " cu B mare, adică să își afirme apartenența la categoria " băieților răi ". Desigur, pentru a evita să fie etichetat drept un " băiat bun /drăguț " , un bărbat nu trebuie, cu orice preț, să aibă o limbă ascuțită sau să-și afișeze cu dramatism temperamentul violent; el trebuie să inspire siguranța masculinității.

Femeile își pot dori un bărbat cu o mare mobilitate spirituală, sigur de el și inspirînd siguranța, care să știe să se descurce, de exemplu, atît pe terenul de sport, la masa unui consiliu, dar și în pat. Femeile adoră bărbații maturi, responsabili, atașați de familie, cu o atitudine respectoasă față de femei, copii, oameni, viață. Femeile își doresc un partener inteligent și educat, al cărui bun simț să fie echilibrat de cunoașterea vieții.

Femeile adoră un băiat bun însuflețit de o mică doză de băiat rău ... ;)

Suspans…

E primul an cînd nu simt magia sărbătorilor de iarnă. Chiar deloc. Au mai rămas cîteva zile pînă la Anul Nou și cu fiece scurgere de timp devin tot mai deprimată, isterică, nostalgică, pusteită. Vreau să-mi iau capul în mîini și să fug unde-mi văd ochii, să mă ascund, să mă închid în mine, să-mi dau seama de toate. Nu mai e nimic ca altădată... de atunci. Cineva mi-a spus că poate nu mai suntem copii, iar acest gînd m-a îngrozit. Probabil vine o zi cînd decidem să fim maturi, serioși, reci și nu mai credem în minuni de care avem atît de mare nevoie uneori.

Cînd privesc în urmă, atîtea amintiri, evenimente, lacrimi și zîmbete mă răscolesc. Nu știu ce notă i-aș da acestui an, dar este un an pe care cu siguranță nu-l voi uita și care m-a marcat pînă la oazele supreme ale sufletului. A fost un an în care s-au întîmplat atîtea lucruri ciudate care nu și-au găsit încheierea și pe care pînă acum nu le pot explica. Am atîtea întrebări la care nu am primit răspuns și atîtea lucruri pe care aș vrea să le duc pînă la un bun sfîrșit.

Magie... cît de mult am nevoie de această magie acum cînd atîtea s-au petrecut în decurs de un an. Amintindu-mi de toate ce au fost, aș vrea să întorc acest an ca să îl trăiesc altfel. Este prima oară cînd cer o a doua șansă de a schimba ceva, prima dată cînd regret amarnic că nu am avut curajul să fac un lucru atît de important care mi-ar fi arătat cum e să fiu pe deplin fericită. Regret... regret că planul de a fi cu adevărat fericită nu l-am pus în aplicare, iar acum trăiesc cu remușcări și amintiri care nu se lasă uitate.

De ceva timp nu-mi dau pace întrebările: „ De ce? ”, “ Pentru ce? ”, “ Cînd? ”, “ Ce-ar fi fost dacă… ? ”, și asta mă face să conștientizez cîte am lăsat în urmă doar pentru că nu am avut destul curaj să spun, să fac, să exprim, să încerc, să simt la momentul potrivit. Întregul an am trăit senzația unei întîlniri și cunoștințe cu cineva deosebit de drag și așteptat. Visînd, mi-am văzut visul cu ochii pe jumatate deschiși, atît de aproape de împlinire. Știu că încă nu am trăit finalul predestinat, că vor urma sute de episoade, vor fi răsfoite capitole la rînd și voi juca scene bogate în lacrimi de bucurie, zîmbete și de acum încolo victorii.

Privesc în urmă și-mi dau seama că abia am început să scriu scenariul unei povești frumoase care îmi va împaca toate neliniștile, nopțile nedormite, încercările și nesiguranțele. Dacă cineva m-ar întreba de ce sunt atît de convinsă de toate acestea, i-aș spune: „ - Simt! „ și așa și este. La nivel intuitiv văd toate cum vor fi și am imaginația bogată care mă ajută să fac din vis realitate.



Irishka, Vi' s, Sabinelu

Nu cred că îmi va fi dor de anul 2010, dar cei pe care îi iubesc și îi respect nespus de mult, îi voi lua cu mine în noul an, fie real, fie undeva ascunși în amintiri. Acest an m-a învățat multe, mi-a satisfăcut unele curiozități și mi-a schimbat cu desăvîrșire convingerile cu privire la dragoste și prietenie. Simt că acest an cît de zbuciumat nu ar fi fost, m-a maturizat. Am înțeles și eu în sfîrșit în ce costă sensul vieții și pentru ce merită să lupți pînă la ultima suflare.

Lidusik și Vi' s

Am pierdut prieteni și i-am cîștigat dublu. Am simțit că sunt oameni care au într-adevăr nevoie de mine, care îmi cer nerăbdător sfatul și îl urmează, care îmi sunt alături la nebunii și tristeți, care mi-au descoperit calități de care nici nu bănuiam și care îmi dau siguranța în oameni și liniștea sufletească ce le căutam cîndva. Vă mulțumesc că mă acceptați cum sunt, iar din defectele ce le ascund, faceți calități. Am cunoscut oameni diferiți și mulți în acest an, iar de unii m-am îndepărtat, dar nu din dorință proprie, ci urmărind indiferența manifestată de aceștia. Dar asta m-a învățat că trebuie să fiu mai precaută cui îi ofer ascultarea mea, timpul meu, afecțiunea mea.

Am iubit cum n-am crezut că voi iubi vreodată și continui să iubesc dulce, înalt, pătimaș, devotat. Mă devorează un sentiment sublim care mi-a împărțit viața în două: cea de înainte și cea de după. Nu mai sunt fata de altădată, nu vreau și nici nu pot să mă întorc la mine cea din trecut pentru că o iubesc pe fata din prezent: încrezută, matură, plină de vise și speranțe. Credeam că nimic nu m-ar putea schimba vreodată, că mica mea lume va rămîne nestrămutată orice s-ar întîmpla. Acum retrăind senzații contradictorii de incertitudine și speranță, recunosc că am primit lecții importante în acest an.

 

Nu vreau cadouri. Vreau doar să simt din nou magia sărbătorilor de iarnă. Vreau un An Nou diferit de celelalte, departe de cei dragi... alături de persoana dragă... Îi simt lipsa, îl vreau aproape și acum, de sărbători am atîtea să-i spun și vreau ore în șir să îl ascult. Fără el, magia nu se petrece, fericirea nu e deplină și nici victoria împărtășită.

De sărbători cel mai frumos cadou este COMUNICAREA cînd pot să mă descompun în vocea lui, să mă pierd în ochii lui. Un An Nou petrecut în doi – iată ce m-ar face cu adevărat fericită!

                                                                   

                                                                     TE IUBESC!!!

P.S. Am scris aceste reflecții cu două zile înainte de Anul Nou, însă mă lupt și acum cu această stare de spirit și abia după mai mult de o săptămînă de la marea sărbătoare ( pentru unii cred ), am hotărît să împărtășesc aceste gînduri pe blog-ul meu...

Așteptînd o minune...

                 

Ce frumos a nins azi și ca de fiecare dată ți se pare că niciodată nu au mai fost așa ierni generoase ca cea de acum. Iubesc iernile cu un sentiment pătimaș, limpede, devotat. Sunt copilul iernii, m-am născut și mă nasc în fiecare iarnă printre fulgi de zăpadă ce îmi devorează însetați pletele blonde. Îmi place să mă plimb îndelung pe ulițele pustii sau pe aleele parcului unde e o liniște răsunătoare. E atîta magie în acest anotimp, dorință, visare, somn. Pare că totul se petrece după scenariul unei povești albe în care totul este posibil doar la o adiere a baghetei fermecate. Cît de mult aștept iernile ca din nou să simt această stare ciudată pe care doar eu o înțeleg și tînjesc după ea anul împrejur. Cineva ar crede că iarna este prima cale spre o depresie îndelungată cînd zilele sunt reci, iar nopțile mai lungi. S-ar părea, dar este doar o privire la suprafață.

Uneori mă întreb: „ Cum oare este posibil să nu iubești iernile? ”. E timpul cînd trezești copilul din tine și nu te sfiești de acest lucru, timpul cînd muza te prinde în casă, afară și oriunde pentru că iarna atît de mult inspiră la frumos, profund, veșnic.

Îmi place iarna și din motiv că sunt mai rezistentă la frig decît la căldură, îmi place să simt cum gerul îmi gustă lacom din obraji, iar fulgii îmi sclipesc pe gene ca niște fluturi rătăciți din vară. Frigul, albeața încremenită în imagini, absența de culori stridente emană un farmec aparte înțeles de puțini dintre noi. Iarna devin din nou copilul rebel de altădată, tăvălindu-se în zăpadă, împroșcîndu-se cu bulgări. Sunt copilul iernii ce simte că trăiește odată cu venirea acestui anotimp. Și aștept, aștept de fiecare dată o minune...

Decembre

                                  Te uită cum ninge decembre...

Spre geamuri, iubito, priveşte -

Mai spune s-aducă jăratec

Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,

La horn să ascult vijelia,

Sau zilele mele - totuna -

Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,

Şi vino şi tu mai aproape, -

Citeşte-mi ceva de la poluri,

Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,

Şi toate din casă mi-s sfinte, -

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...

Mai spune s-aducă şi lampa -

Te uită, zăpada-i cât gardul,

Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...

Potop e-napoi şi nainte,

Te uită cum ninge decembre...

Nu râde... citeşte nainte.

                                     

                                                                                                   George Bacovia

Пара Нормальных - Happy End

Cu cultura ce facem?

     În ziua de astăzi, când tehnologiile află o dezvoltare vertiginoasă, nivelul de cultură al oamenilor poate fi foarte ușor judecat după comunicarea virtuală. Și pentru a mă amuza de acest fapt, este suficient să accesez orice site de socializare invadat cu " perle " fel de fel sau oricare altă pagină web unde lumea își exprimă liber opinia, peste măsură de liber, neținând cont de etică, anumite reguli sau semne de punctuație.  Sunt din cei care spun că corectitudinea este pentru viața de zi cu zi și că net-ul nu ocupă în viața lor un loc atît de important ca să fie obligați să îi respecte toate regulile. Cunosc persoane care scriu " m-am dus " fără cratimă, dar care nu se simt privați de ceva important numit "cultură". Bănuiesc că aceste persoane cărora le mai scapă incorectitudini ortografice au o orientare slabă în orizontul gramatical și în al doilea rînd, nu se respectă pe sine însuși.

     De regulă, a scrie corect știu mai puțin cei de la sate. Nivelul de educație al acestora cam lasă de dorit, asta ce ține de scrisul corect, nu mai zic de cazurile cînd se scrie ceva prin cratimă, deși există excepții. Cei de la țară nu prea au timp de a face carte, asta doar dacă părinții nu insistă asupra educației copilului.

Sunt cîteva excepții, doar că majoritatea celor ce nu respectă regulile ortografice sau cele de vorbire coerentă ne fac să avem așa păreri despre... majoritatea. Ceea ce ține de agramați, mă interesează atîta timp cît interacționez cu aceștia, dar despre o persoană publică nici nu mai vorbesc, căci ar trebui să știe toate aceste reguli, pentru că pe urmă ajunge președinte "demn " de a ne conduce țara - lucru ce s-a întîmplat în cei opt ani de guvernare comunistă.

Judecăm oamenii de rînd, dar de situația creată este vinovat în mare parte statul. De la ' 90 încoace, statul a avut se pare că alte priorități decît cartea, cultura. Nu întîmplător cele mai mici bugete se alocă în cultură, iar în fruntea Ministerului Culturii sunt numiți oameni fără cultură care luptă împotriva culturii. " Focarele de cultură " au dispărut și în locul lor au apărut barurile - ca și în capitală, de altfel, orașul buticurilor și al chioșcurilor de țigări. Duminica cea mai frecventată " instituție sătească de cultură " nu este biserica sau biblioteca, ci barul.

În situația creată, bineînțeles că este nevoie de intervenția urgentă a statului. Dacă tot ne iubim atît de mult orașul și țara, în primul rînd NOI trebuie să fim mai buni. De ce străinii ar trebui să ne respecte țara mai mult decît noi înșine?. Mulți obișnuiesc să dea vina pe ruși că aceștia ne stîlcesc limba, ba mai mult, nici nu au de gînd să învețe limba de stat. Elveția, spre exemplu, are patru limbi de stat și nu îi vede nimeni ca fiind săraci sau inculți în vorbire. Oameni sa fim, dar limba vorbită nu contează. Rușii sunt doar parțial vinovați și nu toți. Oare merită să judecăm rușii dacă bîrna e în ochii noștri?. Cunoști două limbi?. Utilizează-le! Fii mai bun decît inculții care încearcă să te coboare la nivelul lor.

Suntem un popor cu o cultură bogată și o istorie măreață, cu care ne mîndrim, dar pe care nu o cunoaștem... Eu aș vrea să iubesc acest popor, dar el nu mă lasă...

Smiley feat Ady - " Cuvinte ".

Cine nu și-ar dori o astfel de dedicație frumoasă?!?. Simțiți-vă iubite, dragele mele!.

A walk to remember...

Red Jumpsuit Apparatus " Your Guardian Angel ". 

“ Prima zi cînd ne-am cunoscut ”.

      Nu mai ţin minte cînd şi cum exact l-am văzut, dar oare asta contează?!. Să nu fi fost el din calea afară de neobişnuit în toate prin felul cum merge, se îmbracă, rîde, cu siguranţă că nu îi remarcam prezenţa, dar toate vorbeau în apărarea lui: şi ochi, şi buze, şi suflet, şi vocea mea interioară. Dar dacă stau să mă gîndesc, îmi reapare în memorie acea primă dată cînd toate făpturile cereşti păreau să-mi ţină pumnii şi să cînte la pragul inimii mele.

    Era o îmbulzeală nebună, studenţii mişuneau de ici colo, iar unii din ei nu se sfiiau să îi ghiontească pe ceilalţi manifestînd o vulgaritate şocantă.  Şi brusc, am avut senzaţia că holul facultăţii a devenit gol, imens, iar în întîmpinare cu paşi siguri mergea EL - băiatul visurilor mele!. Cu frica să nu observe cum îi sorb fiinţa cu nesaţ, dar şi stăpînită de dorinţa de a-i prinde fiecare mişcare, fiecare sclipire a ochilor, simţeam în timp ce ne apropiam unul de celălalt, cum inima-mi se zbate în albia pieptului gata să se reverse într-o îmbrăţişare pătimaşă şi un sărut hollywoodian. Cînd ne-am egalat în mers, rugam ca inima şi ochii să nu mă dea de gol, iar el aidoma unui model de pe coperta unei reviste, a trecut fără să privească în direcţia mea. Atunci, probabil copleşită de emoţii, nu am luat în seamă indiferenţa lui, căci ochii lui de un albastru fantastic, mi-au tăiat nelimos respiraţia. Vrăgită de frumuseţea lui ireal de seducătoare, am întors voluntar capul ca să-i urmăresc făptura sculptată de Apollo care se îndepărta cu o demnitate de invidiat. Nu puteam spune cu certitudine cine este: înger sau om, căci semănau atît de mult şi nu mint cînd spun acest lucru, îndrăznind să afirm totodată că la crearea lui au lucrat toate forţele divine, iar unii ar fi de părerea că i s-a dat mult prea multă frumuseţe ca să pară un simplu muritor. Şi nu era un simplu muritor, ci cel mai popular băiat de la facultate,  faimă pe care şi-ar dori-o orice reprezentant al sexului tare. Dar se bucura doar el de acest dar dumnezeiesc şi îl aplica maiestuos în fiecare zi şi oriunde nu ar fi mers, fura inimi devenind oaspete fidel al viselor feteşti. Iar eu, evident nu am fost fericita excepţie, am cedat, căci eram nebună doar după blonzi cu ochi albaştri.

      După această întîlnire emoţionantă care nu promitea absolut nimic, am radiat întreaga zi, nu am auzit nici ce povesteau profesorii şi nici n-am observat cît de plictisitoare erau orele la început de an. Făuream în imaginaţia mea scena primei întîlniri şi visam să-l văd din nou ca să înţeleg dacă fusese o dragoste de la prima vedere sau un joc haotic de hormoni. Evident că colegele mele dragi au remarcat schimbarea mea bruscă şi nu am ezitat să le rod urechile povestindu-le cu lux de amănunte întîlnirea pasageră pe care o avusem în dimineaţa acelei zile. Ştiindu-mă foarte negativă în materie de băieţi, au fost curioase să afle cine a fost în stare să mă fascineze în aşa fel.

      Ocazia spre fericire, nu s-a lăsat mult aşteptată. Coboram în grabă scările cu o armată din 5 fete în urma mea şi din nou căutam insistent prezenţa lui. Reîntilnirea a avut loc ca într-un film romantic. El stătea solitar la o măsuţă şi îşi bea cafeaua, iar în jur nu era nimeni şi nu fusese doar o închipuire a mea. M-am oprit ruşinată la cîţiva metri vis-à-vis de el. Nu ştiam ce să fac, cum să reacţionez, dar mai ştiam la sigur că dacă nu îi spun acum despre sentimentele mele, alta mai îndrăzneaţă, va face asta în locul meu. Şi ce m-aş fi făcut fără dragele mele coleguţe - prietene care mi-au simţit ezitarea şi au găsit o metodă pentru a ne apropia. O metodă nebunatică, de altfel, căci mi-au dat un ghiont cînd treceam pe lîngă masa lui şi dezechilibrîndu-mă am căzut. Nu, nu am căzut jos, ci în braţele lui, căci a avut o reacţie-fulger. Atunci, privirile noastre ambele albastre s-au întîlnit pentru prima oară, şi am simţit că şi el s-a jenat prinzîndu-mi privirea ruşinată. Ca să spargă tăcerea, m-a întrebat dacă nu mi-am fracturat ceva, întrebare banală, căci căzusem în leagănul mîinilor lui mari şi puternice. M-a întrebat dacă aş fi dispusă să îi ţin companie şi m-a servit cu o ceaşcă de cafea pe care o beam sorbindu-l din privire. Îl ascultam cum vorbeşte, îi răspundeam şi eu, şi dacă m-ar fi rugat să repet cele spuse, nu i-aş fi putut îndeplini rugămintea, deoarece conta atunci doar faptul că îmi este alături.   

      Nu mai ţin minte cît a durat euforia acelei întîlniri, dar cînd am revenit la realitate, chelneriţa aducea bonul de plată, iar prin preajmă nici urmă de prietene. Probabil au plecat din primele secunde cînd au văzut că planul năstruşnic al cunoştinţei a dat roade.

      Cînd am ieşit afară, ploua cum n-a mai plouat niciodată sau erau doar nişte fantezii de ale mele. El ca un adevărat gentleman şi-a scos jeaca şi mi-a acoperit părul spunînd că “ o fată atît de drăguţă nu trebuie să răcească”. Şi am fugit prin ploaie rîzînd ca doi copii, iar ploaia mi-a dat încredere în el, în ziua de mine. La despărţire mi-a cerut numărul de telefon, m-a cuprins prieteneşte, m-a sărutat pe obraz şi a plecat lăsîndu-mă să-i petrec făptura încîlcită în stropii de ploaie.

     Speram să mă sune a doua sau măcar a treia zi, dar seara cînd deja mă culcasem, m-a trezit un sunet de telefon. Era El! Spunea că vrea să mă vadă cît mai curînd posibil şi că are o supriză de zile mari. Nu am închis nici un ochi în acea noapte cu gîndul la El, iar remarcîndu-i originalitatea pe care am îndrăgit-o în stilul vestimentar, maniere, aspect exterior, nu mă îndoiam că e în stare să uimească instantaneu.

     A doua zi dimineaţa, am fost trezită de un sunet venit de după uşă care semăna a scheunat de cîine. Jos, pe prag era o cutie de culoare roşie pe care scria: “ Am nevoie de stăpîn! ”. Cu limba scoasă afară, ochi cenuşii, mă privea prietenos un căţeluş de rasă labrador, iar în lesă era atîrnat un bileţel: “ Ieşi la balcon!”.  Emoţionată, am deschis fereastra, am privit de sus şi l-am văzut pe EL cu zîmbetul pe buze, iar alături, pe asfalt erau desenate două fraze gigantice. Cu inima bătînd am citit:

“ Bună dimineaţa, soare! TE IUBESC!!! "

Counting Crows   " Colorblind "