Nu mai ţin minte cînd şi cum exact l-am văzut, dar oare asta contează?!. Să nu fi fost el din calea afară de neobişnuit în toate prin felul cum merge, se îmbracă, rîde, cu siguranţă că nu îi remarcam prezenţa, dar toate vorbeau în apărarea lui: şi ochi, şi buze, şi suflet, şi vocea mea interioară. Dar dacă stau să mă gîndesc, îmi reapare în memorie acea primă dată cînd toate făpturile cereşti păreau să-mi ţină pumnii şi să cînte la pragul inimii mele.
Era o îmbulzeală nebună, studenţii mişuneau de ici colo, iar unii din ei nu se sfiiau să îi ghiontească pe ceilalţi manifestînd o vulgaritate şocantă. Şi brusc, am avut senzaţia că holul facultăţii a devenit gol, imens, iar în întîmpinare cu paşi siguri mergea EL - băiatul visurilor mele!. Cu frica să nu observe cum îi sorb fiinţa cu nesaţ, dar şi stăpînită de dorinţa de a-i prinde fiecare mişcare, fiecare sclipire a ochilor, simţeam în timp ce ne apropiam unul de celălalt, cum inima-mi se zbate în albia pieptului gata să se reverse într-o îmbrăţişare pătimaşă şi un sărut hollywoodian. Cînd ne-am egalat în mers, rugam ca inima şi ochii să nu mă dea de gol, iar el aidoma unui model de pe coperta unei reviste, a trecut fără să privească în direcţia mea. Atunci, probabil copleşită de emoţii, nu am luat în seamă indiferenţa lui, căci ochii lui de un albastru fantastic, mi-au tăiat nelimos respiraţia. Vrăgită de frumuseţea lui ireal de seducătoare, am întors voluntar capul ca să-i urmăresc făptura sculptată de Apollo care se îndepărta cu o demnitate de invidiat. Nu puteam spune cu certitudine cine este: înger sau om, căci semănau atît de mult şi nu mint cînd spun acest lucru, îndrăznind să afirm totodată că la crearea lui au lucrat toate forţele divine, iar unii ar fi de părerea că i s-a dat mult prea multă frumuseţe ca să pară un simplu muritor. Şi nu era un simplu muritor, ci cel mai popular băiat de la facultate, faimă pe care şi-ar dori-o orice reprezentant al sexului tare. Dar se bucura doar el de acest dar dumnezeiesc şi îl aplica maiestuos în fiecare zi şi oriunde nu ar fi mers, fura inimi devenind oaspete fidel al viselor feteşti. Iar eu, evident nu am fost fericita excepţie, am cedat, căci eram nebună doar după blonzi cu ochi albaştri.
După această întîlnire emoţionantă care nu promitea absolut nimic, am radiat întreaga zi, nu am auzit nici ce povesteau profesorii şi nici n-am observat cît de plictisitoare erau orele la început de an. Făuream în imaginaţia mea scena primei întîlniri şi visam să-l văd din nou ca să înţeleg dacă fusese o dragoste de la prima vedere sau un joc haotic de hormoni. Evident că colegele mele dragi au remarcat schimbarea mea bruscă şi nu am ezitat să le rod urechile povestindu-le cu lux de amănunte întîlnirea pasageră pe care o avusem în dimineaţa acelei zile. Ştiindu-mă foarte negativă în materie de băieţi, au fost curioase să afle cine a fost în stare să mă fascineze în aşa fel.
Ocazia spre fericire, nu s-a lăsat mult aşteptată. Coboram în grabă scările cu o armată din 5 fete în urma mea şi din nou căutam insistent prezenţa lui. Reîntilnirea a avut loc ca într-un film romantic. El stătea solitar la o măsuţă şi îşi bea cafeaua, iar în jur nu era nimeni şi nu fusese doar o închipuire a mea. M-am oprit ruşinată la cîţiva metri vis-à-vis de el. Nu ştiam ce să fac, cum să reacţionez, dar mai ştiam la sigur că dacă nu îi spun acum despre sentimentele mele, alta mai îndrăzneaţă, va face asta în locul meu. Şi ce m-aş fi făcut fără dragele mele coleguţe - prietene care mi-au simţit ezitarea şi au găsit o metodă pentru a ne apropia. O metodă nebunatică, de altfel, căci mi-au dat un ghiont cînd treceam pe lîngă masa lui şi dezechilibrîndu-mă am căzut. Nu, nu am căzut jos, ci în braţele lui, căci a avut o reacţie-fulger. Atunci, privirile noastre ambele albastre s-au întîlnit pentru prima oară, şi am simţit că şi el s-a jenat prinzîndu-mi privirea ruşinată. Ca să spargă tăcerea, m-a întrebat dacă nu mi-am fracturat ceva, întrebare banală, căci căzusem în leagănul mîinilor lui mari şi puternice. M-a întrebat dacă aş fi dispusă să îi ţin companie şi m-a servit cu o ceaşcă de cafea pe care o beam sorbindu-l din privire. Îl ascultam cum vorbeşte, îi răspundeam şi eu, şi dacă m-ar fi rugat să repet cele spuse, nu i-aş fi putut îndeplini rugămintea, deoarece conta atunci doar faptul că îmi este alături.
Nu mai ţin minte cît a durat euforia acelei întîlniri, dar cînd am revenit la realitate, chelneriţa aducea bonul de plată, iar prin preajmă nici urmă de prietene. Probabil au plecat din primele secunde cînd au văzut că planul năstruşnic al cunoştinţei a dat roade.
Cînd am ieşit afară, ploua cum n-a mai plouat niciodată sau erau doar nişte fantezii de ale mele. El ca un adevărat gentleman şi-a scos jeaca şi mi-a acoperit părul spunînd că “ o fată atît de drăguţă nu trebuie să răcească”. Şi am fugit prin ploaie rîzînd ca doi copii, iar ploaia mi-a dat încredere în el, în ziua de mine. La despărţire mi-a cerut numărul de telefon, m-a cuprins prieteneşte, m-a sărutat pe obraz şi a plecat lăsîndu-mă să-i petrec făptura încîlcită în stropii de ploaie. Speram să mă sune a doua sau măcar a treia zi, dar seara cînd deja mă culcasem, m-a trezit un sunet de telefon. Era El! Spunea că vrea să mă vadă cît mai curînd posibil şi că are o supriză de zile mari. Nu am închis nici un ochi în acea noapte cu gîndul la El , iar remarcîndu-i originalitatea pe care am îndrăgit-o în stilul vestimentar, maniere, aspect exterior, nu mă îndoiam că e în stare să uimească instantaneu.
A doua zi dimineaţa, am fost trezită de un sunet venit de după uşă
“ Bună dimineaţa, soare! TE IUBESC!!! "
Counting Crows " Colorblind "
